căutând ceva acolo unde nu există...

... și iată cum azi, pentru a nu știu câta oară, am căutat ceva ce nu există acolo unde știam sigur că nu voi găsi...

Plimbându-mă prin gerul unui sfârșit de ianuarie mi-am adus aminte de singurătatea pe care o trăiam în urmă cu vreo 2 ani, plecată fiind, prin lumi străine... singură... Atunci, ca și acum, mă plimbam prin frigul iernii căutând... ceva... prin oraș, poate la o florărie, poate în curtea unei case, poate chiar la omul din fața mea... căutând un strop de...zâmbet, căldură, înțelegere... dar... fără nici un rezultat.


Lumea noastră e prea înghețată de datorii, de probleme, de neajunsuri, de nedreptăți, de minciuni și... de frig. Prea înghețată ca să mai poată zâmbii sau să mai înțeleagă ceva sau chiar să transmită puțină căldură celor din jur. Așa că m-am întors acasă înfrigurată și cu sufletul speriat de atâta răceală și indiferență...

Acasă... am vorbit cu omul sufletului meu, am vorbit mai bine de două ore, am vorbit pe net pentru că acum el este cel plecat prin lumi străine, singur, înfrigurat, fără căldură, înțelegere sau măcar un zâmbet... Am încercat amândoi să ne încurajăm pentru zilele ce vor urma, să ne îmbărbătam până in iulie când va reveni acasă.